Eduard Novak

A început cariera de sportiv la o vârstă fragedă, alegând mai întâi hocheiul și făcând apoi trecerea la patinaj viteză. După 10 ani de patinaj viteză, 25 de titluri naţionale, 30 de recorduri naţionale şi locul 3 la Cupa Mondială de Juniori, a suferit, în drum spre un concurs, un accident de mașină, în urma căruia și-a pierdut laba piciorului drept. După accident, s-a înscris la Facultatea de Drept. Spiritul nativ de învingător, însă, nu l-a lăsat să stea departe de lumea sportului prea mult timp și, când a simțit din nou chemarea, și-a croit un drum nou către cea mai înaltă treaptă a podiumului. De data aceasta, prin paraciclism, cu autofinanțare și fiind propriul lui antrenor.

Timp de câţiva ani, a fost agent de vânzări în timpul zilei, la firma pe care o înființase, şi seara, sportiv de performanţă. Competițiile câștigate în Europa și locul 4 obținut la Paralimpiada de la Atena în 2004 i-au dat forța de a merge și mai departe, spre îndeplinirea marelui său vis. Și-a găsit un antrenor şi a reuşit să formeze şi prima echipă profesionistă de ciclişti paralimpici din ţară, în paralel cu pregătirea pentru Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012.

Ajuns acolo, a obținut un nou record mondial în calificări, urmat de titlul de campion paralimpic în proba de 4 km urmărire pe velodrom și de o medalie de argint în proba de contratimp individual pe şosea, devenind primul campion paralimpic român din istorie.

Niciodată nu mi-a fost frică să mă implic în lucruri foarte mari

După Atena am devenit organizator al propriului lot de ciclism paralimpic unde m-am ocupat de la cumpărarea biletelor de avion şi până la roţile de bicicletă. După ceva vreme, mi-am găsit un antrenor şi am reuşit să formez şi prima echipă profesionistă de ciclişti paralimpici din ţară în paralel cu pregătirea pentru Londra, unde nu îmi imaginam să nu câştig.

În lupta neîntreruptă de a fi mai bun m-am analizat continuu şi am observat ce metode mă ajută să obţin rezultate. După 25 de ani de munca şi 4 titluri mondiale câştigate, am ajuns în momentul realizării celui mai mare vis al meu. Cu o noapte înaintea Paralimpiadei din 2012, emoţiile creşteau, însă am ştiut încă de la încălzirea ce a durat aproape 3 ore pentru concursul de 4 minute că locul întâi pe podium va fi al meu, ulterior aflând şi că am stabilit un nou record în ciclismul paralimpic.

Deși nu am câștigat o medalie dorită la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeioro, voi continua să îmi duc visul mai departe, iar în această toamna vreau să dobor recordul mondial al orei în paraciclism. „La Rio nu a ieșit exact cum mi-am dorit, dar am conștientizat că în sport medalia nu este totul. Imaginea unui sportiv contează uneori mai mult, nimeni nu îți poate lua realizările din carieră. Am fost foarte fericit să văd că atâția oameni mi-au transmis mesaje de încurajare, că fanii s-au gândit la mine și poate le voi mai oferi motive de bucurie în anii următori. În 2017 voi face probabil o pauză și mă voi focusa pe activitatea de la federație și de la Tușnad Cycling, dar, dacă mă voi simți apoi motivat și apt fizic, Tokyo 2020 ar putea fi un nou vis!”